Cabana Postăvarul, prima construcțe din Poiana Brașov. Voluntarii au cărat zeci de mii de cărămizi cu rucsacul

Cabana Postăvarul a fost prima clădire din staţiunea Poiana Braşov.
Înfloritoare în perioada interbelică, cabana a avut o decădere în timpul
comunismului. Acum, turiştii vin din nou, cu mare drag, să petreacă
aici clipe de neuitat

Între 2 aprilie 1881 şi 7 octombrie 1883, în Masivul Postăvarul,
numit în germană Schuler (elev), s-a construit Schulerhütte – Cabana
Schuler – cel mai vechi adăpost montan în funcţiune din România. Elevii
Liceului Johannes Honterus, înfiinţat în 1541, obişnuiau să vină aici în
excursii, în luna august a fiecărui an, se distrau şi organizau jocuri.
Acest obicei a durat aproape 200 de ani, până în 1716, astfel că s-ar
putea spune că elevii liceului braşovean au fost primii turişti care
vizitau Poiana Braşov.

Siebenbürgische Karpaten Verein – SKV – în româneşte „Asociaţia
Carpatină Ardeleană”, înfiinţată în 1880 la Sibiu, şi care avea şi o
filială la Braşov (înfiinţată în 1881), a construit două drumuri spre
Vârful Postăvarul: „Drumul roşu“, care porneşte de la actuala „Capra
Neagră“ şi „Drumul albastru“, care porneşte de pe Tâmpa, peste Creasta
Krukur. Aproape de capătul acestor drumuri, în 1883, SKV a construit
actuala cabană Postăvarul, extinsă în 1891. În 1903 a fost construit aşa
numitul Pavilion, iar în 1907 a mai apărut şi o anexă gospodarească.

Cabana a fost prima construcţie din Poiana Braşov, astfel că poate fi
considerată piatra de temelie a actualei staţiuni montane. Doar câteva
şuri de fân, împrăştiate pe toată suprafaţa de la poalele muntelui, mai
existau la acea vreme în Poiană.

Cu toate acestea, şeful SKV din 1918, doctor Gustav Philippi, s-a
dovedit un vizionar şi a anticipat că „în scurt timp Braşovul va fi
vizitat de mult mai multă lume.(…) Scopul asociaţiei noastre este
deschiderea munţilor prin amenajarea şi darea în folosinţă a drumurilor
şi prin construirea de cabane”. Într-adevăr, în 1924 avea să apară în
Poiană Cabana Hohenheim, care acum este Hotel Ruia, proprietatea
fostului fotbalist Adrian Ilie. După aceasta, construcţiile s-au
înmulţit foarte mult şi chiar şi în ultimii ani s-a construit mult în
Poiana Braşov, devenită, între timp, cea mai căutată staţiune montană
din România.

Sporturile – în special cele de iarnă – au făcut ca staţiunea să se
extindă, însă cabana a rămas un reper pentru Poiana Braşov, mai ales
după ce Mihail Sebastian a publicat o frumoasă poveste de dragoste în
romanul „Accidentul”, a cărui acţiune se petrece în mare parte chiar la
Cabana Postăvarul. Ruia avea să marcheze începutul unei perioade febrile
pentru dezvoltatori în Poiana Braşov, deoarece, curând, au aparut si
alte clădiri în viitoarea staţiune. În 1924 „Turcu-Căpăţână“, lângă
Ruia, apoi mai multe case particulare mai mici, chiar câteva vile şi
Cabana Cercetaşilor.

Pe Postăvarul s-a construit în anii ´30 cabana fabricii de avioane
IAR (cabana Cristianul Mare). Două noi pârtii de coborâre erau
disponibile: aşa numita pârtie de pe valea cu stâlpii de telefon (astăzi
Pârtia Sulinar), pentru schiorii avansaţi şi o pârtie familială, peste
Krukur şi Drester spre Poiană, prelungită apoi cu „Drumul lui Gust“ până
în oraş.

Cărămizile, cărate cu rucsacul

În 1931, la o jumătate de secol de la înfiinţarea secţiei braşovene a
SKV, municipalitatea de atunci a donat asociaţiei terenurile pe care
erau situate cabanele şi cele din jurul acestora. Astfel, doi ani mai
târziu, cabana s-a putut extinde din nou, mai ales că numărul oaspeţilor
era din ce în ce mai mare.

Cu această ocazie au fost adăugate două sali de mese, un bar, o
garderobă pentru schiuri şi o cameră pentru ceruit schiurile. Efortul
pentru extindere a fost unul apreciabil, dacă ţinem cont de faptul că
zeci de mii de cărămizi au fost cărate din oraş, de către voluntari, cu
rucsacul! În 1935 a avut loc la Braşov cea de a 54-a adunare generală a
SKV, ocazie cu care a fost sfinţită „cabana cea nouă”, la data de 1
septembrie 1935, de către primpreotul Dr. Konrad Möckel şi i s-a
conferit numele „Julius Römer-Hütte“, după merituosul membru de onoare,
Dr. Julius Römer.

Extinderea cabanei a condus la un aflux de turişti, în special
braşoveni, care veneau ziua să schieze şi seara să petreacă aşa cum
numai la o cabană se obişnuieşte, cu cântece de munte şi alte activităţi
distractive. Încă de pe atunci, oaspeţii cabanei erau ca o mare familie
şi nu îşi făceau probleme că nu vor găsi unde să doarmă, deoarece se
făceau toate eforturile ca toată lumea să poată înnopta la cabană. Cele
două pârtii care existau în acea perioadă erau mai mult decât suficiente
pentru iubitorii schiului, astfel că Poiana, în special în zona Cabanei
Postăvarul, începea să fie o staţiune cu o viaţă tumultuoasă.

După zeci de ani de înflorire, a urmat cea mai tristă perioadă din
viaţa cabanei. În 1945, aceasta a fost naţionalizată şi a trecut în
proprietatea Oficiului Naţional de Turism, care făcea parte din
Ministerul Propagandei. ONT a preluat toate cabanele SKV şi, în loc să
profite de aşa o moştenire, luată cu forţa, a neglijat-o şi a lăsat-o să
se deprecieze. A urmat o jumătate de secol în care cabana a găzduit
sute de mii de turişti, degradându-se lent, fără reparaţiile mult
necesare, doar cârpită şi vopsită în câteva rânduri.

Desfiinţată în perioada comunistă, SKV a renăscut şi, între primele
preocupări, s-a numărat recuperarea cabanei de la SC Poiana Braşov SA.
Abia în aprilie 2004 a reuşit asociaţia să reintre în posesia cabanei şi
să înceapă refacerea atât a construcţiei, cât şi a atmosferei care îi
făcea pe braşoveni şi pe turişti, în perioada interbelică, să fie atraşi
de acest loc ca de un magnet. Mai întâi, Mihai Sârbu, iar, apoi, Rolf
Truetsch şi familia acestuia au redat cabanei strălucirea de altădată şi
chiar mai mult.

Sursa. Adevărul.ro

No Comments Yet.

Leave a Comment